Umbre

La umbra ta mă coc și înfloresc

Ca florile de mai, ca fructul cel oprit;

De mine, pe mine mă golesc

Iar sufletu-mi înmugurit 

•

Ca ardere de tot ți-l dau să-l iei în pază,

Să-l crești, din el să faci minune,

Să-l pui să cânte într-o rază

Și fluturii să ne cunune. 

•

La umbra ta, aș mirosi a viață,

Căci „bucurie” numele mi-ar fi;

Tu-soare, iar eu-o dimineață

Ce numai lângă tine există printre vii. 

•

La umbra ta, mai simt un sens în toate,

Iar fără tine, doar întuneric s-ar zări;

Am înțeles deja când m-am pierdut în noapte:

Când tu nu ești aproape, nu văd rațiune de a fi. 

•

La umbra ta, îmi curge printre vene

Seva nemuririi, căci mă hrănesc din tine;

Cu rouă de iubire când mă trezesc pe gene,

Atunci simt că trăiesc și tu trăiești prin mine. 

•

Căci tu exiști nu doar prin propria-ți viață,

Ci viu te-arăți și-n floarea ce-n umbra ta zâmbește

Și-ntocmai cum s-ar stinge bobocul printre ceață,

La fel s-ar ofili și fata ce-n umbra ta trăiește.