Mă simt blocată într-un cub de sticlă

„Mă simt blocată într-un cub de sticlă, văd cerul, simt un miros de zmeură care-mi satisface nările, inspir adânc și respirația mi devine fadă, parcă mă înțeapă inima, oare m-am lovit de un captus in vis și spini mi-au găurit splina?

Am reușit să pun punct și să o iau de la capăt, să-mi scriu povestea vietii mele integrând câte un nou cuvânt cu fiecare durere. Oare e totul doar in imaginația mea?

Un nor mi-a spus ca vine la mine, dar ma îndepărtam cu fiecare picătură de vin dulce care se scurge din venele mâini stângi, a fost un vin mult prea târziu ca să mai poată fi savurat. Îmi simțeam sufletul asemenea unui covor murdar care a rămas pătat de perechile de pantofi care mi-au pătruns pe ușa, lăsând-o deschisa însă ca să poată evada oricând! Prea multe pastile pătrunseseră în acest trup firav, nu reușeau să-l vindece complet, dar umpleau ranile oprind sângerarea. Mi-aminteam de budinca de vanilie a mamei care-mi oprea lacrimile ce se scurgeau în amestecul ei, aducându-i un gust ușor sărat. Povestea mi-am destăinuit-o fricii care mă privea neputincioasă, mi-era alături, dar eu voiam să scap de ea, de-ar știi ce-mi îngreuna viața…”