neputință
vânam liniștea căci zgomotul
mă aduse în pragul nebuniei.
singurătatea mă pândea
purta haine largi și grele,
mă înspăimânta!
•
duceam o luptă interioară
pe care simțeam că o pierd;
cu fiecare respirație si expirație
mă sufocam tot mai mult,
n-aveam scăpare!
•
cădeam printre treptele mâniei
care ajunseseră să mă controleze;
lacrimile nu mai conteneau,
nu le puteam ține piept!
regretul era amar!
•
în fiecare noapte treceam
printr-un somn adânc
care mă aducea la viață,
dar eram trântită la pământ,
cu fiecare răsărit!