neputință

vânam liniștea căci zgomotul

mă aduse în pragul nebuniei.

singurătatea mă pândea

purta haine largi și grele,

mă înspăimânta!

•

duceam o luptă interioară

pe care simțeam că o pierd;

cu fiecare respirație si expirație

mă sufocam tot mai mult,

n-aveam scăpare!

•

cădeam printre treptele mâniei

care ajunseseră să mă controleze;

lacrimile nu mai conteneau,

nu le puteam ține piept!

regretul era amar!

•

în fiecare noapte treceam

printr-un somn adânc 

care mă aducea la viață,

dar eram trântită la pământ,

cu fiecare răsărit!