Haos

Am vrut să țip și n-am reușit. M-ai zugrumat cu prea multe frici, cu prea multe cuvinte murdare al căror gust îmi întoarce stomacul pe dos și, în același timp, cu prea multă viață.

Am vrut să țip și n-am reușit. Am fost amețită de niște gânduri diabolice, care mă duc tot mai aproape de ceva întunecat și deopotrivă liniștitor. Se plimbă de colo colo ca niște furnicături, întâi îmi răscolesc capul, apoi îmi ștrangulează inima și în cele din urmă merg tacticos către vârful degetelor în căutarea disperată a pachetului de țigări.

Am vrut să țip și n-am reușit. Mi-au fost plămânii prea uscați de la cât am plâns pentru tine și plini de acele pe care le-ai înfipt în ei ca să mă doară până și gândul de a o mai face.

Dar oare dacă reușeam, mă auzea cineva? Ar fi băgat cineva în seamă țipătul unei copile naive căruia i-a păsat prea mult? Sau doar aș fi speriat păsările de pe pervaz, singurii prieteni care mi-au mai rămas după ce ai plecat…