Azi

Azi, e despre mine. E despre încercarea de a fi din nou eu, despre lepădarea de zâmbetele false și despre puterea unei zile însorite. Nu am mai fost de mult fericită cu adevărat. Mereu îmi ascundeam sufletul după tot felul de măști care nu permiteau luminii să îl mângâie, mi-am ascuns ce simțeam cu adevărat, crezând că astfel nimic nu se va adeveri. M-am golit tot mai mult pe dinăuntru încercând să umplu inimile celorlalți. Probabil că am greșit zilnic în încercarea de a fi mai bună, am căzut, m-am ridicat și am căzut iar. M-am agățat apoi de stele și am urcat până la cer, ca prăbușirea să-mi fie în cele din urmă și mai gravă. Nu am învățat niciodată din greșeli și am continuat să le fac până m-am distrus de tot. M-am lăsat purtată dintr-o îmbrățișare în alta în căutarea consolării, târziu mi-am dat seama, însă, că o pot găsi doar în propriile-mi brațe, în propria-mi mângâiere și în propriu-mi zâmbet. Azi, voi lăsa Soarele să intre iar în viața mea, azi… mă voi iubi mai mult.