Întreg

Foc.

Arde în mine o flacără ce strigă a speranță.

Îmi încălzește trupul ce-a fost lăsat rece în urma războiului galactic.

Se stinge, însă, când ajunge la inima-mi înghețată de gândurile adolescentine.

Apă.

Un loc infinit de liniște pură ce seacă din cauza urletelor mele interioare.

Plutești acum la suprafață, apoi te trezești înecat de propria-ți conștiință.

Ajungi în adâncuri și nu știi cum să mai ieși de acolo. Strigi după ajutor, dar te îneci.

Pământ.

Mă unesc cu el într-o armonie formală ce poate fi privită.

Îi spun doar lui despre păctele mele ce mă distrug cu timpul.

Îi dăruiesc în schimbul ascultării lui lacrimile mele seci ce îl îmbată.

Aer.

Îmi ia gândirea logică și-o duce undeva, printre copacii pădurii ce șuieră la atingerea lui.

Aduce în schimbul ei amintiri întipărite pe poze vechi ce îmi rănesc esența.

Mă ia în brațe, dar la plecarea lui rămân mai rece decât înainte.