Regăsire

Eram pierdută în abisul pătrunzător al frustrării, anxietății, oboselii

ce mi-au cutremurat oasele.

Am uitat să privesc partea plină a paharului,

căci chiar dacă nimic din această lume nu este sublim (dacă ar fi, farmecul vieții ar fi omorât) 

a ține perfectul în palme tot a rămas scopul meu în viață.

După ce m-am înfundat în întunericul stresului

am decis să dau totul uitării, indiferent cât de mult m-au durut toate

și să pășesc agale pe nisipul fin de la malul mării

ce mă învăluie cu inspirație, motivație,

ca și când ar vedea cicatricile rănilor sufletului meu și le-ar înțelege.

Inspirând frumusețea apusului am alergat către mare

ca un copil hămesit de libertate, nefiind covârșit de grijile pământești.

Poate că drumul abrupt al regăsirii este lung,

dar simt că acel apus sângeriu și baia pe care am făcut-o a șters totul

cu ajutorul valurilor fragile ce mi-au atins hainele și pielea.