Sunt prea mult

Am înțeles că nu am fost, 

Nici punct pe pământ, nici har de demult

Că nu am fost cel dintâi, nici ultimul pe raft,

Am înțeles că n-am păsat, pentru oameni și ființe, peste lacrimi și matrițe.

•

Am înțeles că nu-s corect,

Că sunt nebun și dus departe, că mi vraiște mintea

Că n-am certitudini și-s plin de îndoieli, 

Că mi-e rău să știu că pot, dar totuși nu

Că sunt prea slab, firav, necopt,

Că nu-ți sunt fruct de dor

Că mă lași să zbier, să urlu, să mă înec,

În marea de cuvinte ce nu-s menite să mă deprime, să mă calce în picioare, să mă arunce-n depărtare. 

•

Am înțeles că-s prea mult,

Pentru o lume nepregătită, neodihnită, neobișnuită

Cu schimbare și urcare, sus de tot în depărtare,

Ca sunt prea mult când vreau să țip, să simt,

Că sunt prea mult când râd nepregătit, deadura prin parcuri, pe străzi străine și pline

De oameni și fețe, de haine și terțe.

•

Am înțeles că nu-i despre mine,

Că nu-s subiect concret, că nu-i rândul meu

Am înțeles că, că nu-s de-ajuns de auzit ca să mă fac văzut, că nu-i rolul meu, că-s prea credul 

Că sunt aici să-ți fac un bine, să te fac văzut, să te scriu, să te sărut

Să te citească lumea în apus și-n trotuare pline de cumpătare,

Că nu-s eu cel văzut, că nu-i rândul meu, totuși se simte greu

Se simte greu și mă ucide, nu mă pot decide, să mai stau sau să mă duc, să-ți mai fiu sau să mă culc?

---