oase de rezervă
abator de coaste în întuneric
îmi zbiară sufletul
se ascut lame pe oase mai puternice
în fața ta, eu rămân slabă
•
și-ți simt cuțitul la gâtul meu
mi se taie respirația odată cu dresul
mi se dezgolește genunchiul
și-mi îngheață sângele-n vene
•
pulsează foc din secundă-n secundă
un cuptor aprins într-o mansardă goală
ușa se închide-n nasul tău
totul pornește din cap și mi se face rău
•
a ajuns rană deschisă
cutie toracică în lipsă de pansament
se scurg picături roșii
și ție ți se învârte mâna întruna
•
rămâi dezgolit de griji
căci de-mi iei viața acum
și-ți îngropi în trecut coasta
mereu vei mai avea una