Atemporal

Plânge-ți satule-ngroparea,

Pune-ți doliul pe vetre;

Soli vestescu-ți amurgirea,

În singurătatea rece.

***

Te-au uitat, cu tot cu tindă

Și cu patul pe cuptor

Unde-odată, în pruncie,

Mama le veghea în taină

Somnul lor odihnitor.

 •

Te-au uitat, și-odat’ cu tine

Au lăsat în urma lor

Ba o streașină, o casă,

Ba un glas tremurător,

 •

Fie mâini neputincioase,

Care de atâta vreme

Nu au mai avut – sărace! –

Ce copii să mai răsfețe…

•

Au plecat pentru vecie

Și atât au mai lăsat,

Chipuri de bătrâni-icoane,

Care tot cârpindu-și inimi,

Gându-l ‘nalță cu ardoare

Către fii (veni-vor oare

Să-i mai vadă vreodat’?).

 •

Și plecând spre-al lor Acasă,

Se mai stinge-un foc în vatră

Și apare iar solia:

 •

Satule, bătrân ca timpul,

Pregătește-ngropăciunea,

Că ți-au mers la cer străbunii

Și nu-i nimeni să-ți asculte

Rugăciunea.