Printre valurile mării

Valurile mă aduceau întotdeauna la mal, dar eu mă speteam să mă întorc înapoi în adâncul mării. Să pot asculta liniștea coralilor, să pot simți atingerea nisipului și să-mi înec încet încet personalitatea. Voiam să adorm în straturile de apă și să sting lumina gândurilor mele furtunoase. Îmi doream să revin la tristețea de altă dată regăsită doar în cele mai adânci burți de pește din Groapa Marianelor. Voiam să pot închide ochii fără să-mi rămână imprimat pe retină falsitatea sentimentului de iubirea. Găseam pace în pustietea apelor neexplorate și simțeam cum îmi pot destăinui secretele corăbiile scufundate cu mult înainte ca soarele să răsară.
Și cu toate acestea valurile mării, în brațele căreia îmi găseam sufletul mă alunga de la ceea ce credeam a fi salvarea întunericului din mine. Eram ca una dintre acele corăbii ce ajungea mereu la aceeași destinație, rămasă blocată în timp.