Și-am sa te iubesc mereu!

Ești speranța zilei de mâine și lumina de la capăt de coridor,

Ești tot ce-i mai bun în mine și nu se abține,

Ești râs incontrolabil și zâmbet molipsitor,

Ești cel mai blând pansament din lumea toată, 

Ești.

•

Trec zile și nopți peste noi toți, cu greu se lasă, abia cedează 

Urlă-n mine sufletul la lună și stele, urlă de durere,

Mi-e greu să cred că nu-mi ești salvare, știi

Mierea nu-i mai dulce ca prezența ta, mă cuprinde total, nu mă lasă să car singură tot ce-am de dus

Îmi dă aripi la fiecare cădere în gol, aripi blânde, cu căldură,

Priviri de neatins se lasă peste noi, dispare totul din jur, ești mult prea bun, n-am cuvinte să-ți mulțumesc că-mi ești, ca te-am găsit, că mă cuprinzi în brațe de dor.

•

Ești cea mai frumoasă seară de primăvara,

Ești lacrima ce-mi curge pe obraz de fericire,

Ești răul nesecat de iubire,

Ești toată lumea ce-mi aparține,

Ești mângâierea, scânteia și tinerețea din suflet,

Ești.

•

Cultivi în mine tot ce-i mai bine, cu lacrimi și dor, iubire și spor, 

Mă împiedic, mă ridici, mă scufund, te-neci cu mine, cad în gol, mă prinzi din zbor  

Redefinești în mine tot ce înseamnă emoție și trăire, ești creație cerească, altfel nu-mi explic,

N-am cuvinte să-ți definesc trăirea prin mine, dar să știi că e mare și creste zilnic, cu gândul la tine, la tobă, la bass, la chitara și glas.

•

Iubesc că te iubesc și cred că doar atât contează, într-o lume atât de primejdioasa

Te-aș ruga, dacă ai putea, să-mi fi veșnică alinare, cântare și îmbrățișare.

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.