Umbrele din parc

„la căderea serii

parcul rămâne gol

•

ceea ce dispare de fapt

este aglomerația

din fiecare om care-și întinde

mâna spre persoana din dreapta lui

sau umbra copacului

•

pe bănci se așează umbrele

subțiate de lipsa unui corp

& tremură sub lună

ca îndrăgostiții la primul lor sărut

•

și luna veghează asupra lor

și ține minte clipa în care toți

se aseamănă

cu cei ce-au stat – în parc pe bancă –

și s-au împăcat cu trupul lor

•

și luna păstrează liniștea

pentru cei ce suferă nefericiți

și ia în ochiul ei rece

durerea miilor – sutelor de mii – de umbre”