vocile sunt (doar) în capul meu

„iarbă crudă
mi-e dor de natură și de singurătate

grădina îmi este stearpă
s-au făcut defrișări
pentru a construi trotuare
biodiversitatea s-a restrâns
un grup de persoane mute

atât de mute încât gândul lor suferă
mă deprimă
lipsa de verde și zgomotul de mașini în depărtare

corpul mi-a devenit perisabil
mă alterez în aglomerația urbană

soarele nu mă mai vede
deși eu îl caut cu disperare

deasupra un cavou de beton
ultimile gânduri pe spicele tale
se descompun lipsite de griji

fă-ți grădină din corpul meu
iarbă crudă”