Scrisoare pentru suflet

Ești răspunzător de trecut doar în clipa în care el nu este trecut.
Doar acea clipă îți permite să ai putere asupra lui sau el să aibă asupra ta.
Știu… de multe ori ai vrea, să poți face ceva,
să schimbi în altceva.
Totuși, nu statornici prea mult în ceea ce ai făcut sau ai fi putut face ci, cufundă-te în ceea ce poți azi, în cine ești acum!
Nu trăi în trecut, nu îți mai aparține.
Cel de acum, nu se mai regăsește în cel de atunci.
Învăță să ierți!
Nici tu nu ai știut să te comporți.
Iartă, și tu ai folosit minciuna în locul adevărului, din frică sau din slăbiciune.
Iartă, nu ai știut cum să vorbești,
Iartă, nu ai știut nici când să taci.
Fă pace cu tine, învață să fii mai bun!
Nu contează cum e altul, contează cum ești tu!

Suflete, tu să te ierți!
Nu fi prea aspru, nu te distruge!
Teama de asumare în toți lovește,
Pe unii când sunt mici, pe alții când sunt mari.
Pe unii când sunt slabi, pe alții când sunt tari.
În toți se naște minim o greșeală,
Și nu pot să nu mă-ntreb…
Cine oare poate spune, că ale tale sunt cele mai mari din lume?!
Fiecare să vedem, să rupem, să scăpăm,
De proprii mărăcini, să ne eliberăm!

Nu fi trist când se aruncă cu noroi în tine,
Când te judecă, folosind cine erai, nu cine ești.
Defectul de ieri, e puterea de azi și calitatea de mâine!
Suflete, nu fi ca ei!
Tu fii blând, fii sincer, curajos!
Nu e nimeni, fără-o pată urâcioasă,
Dar o poți șterge, când știi să recunoști:
“Am greșit, am fost, am făcut…-
Dar nu mai sunt, căci am crescut.”
Puterea stă în tine, n-o căuta în alții!
Când ești neștiutor, fii răbdător și iartă,
Pe tine, pe ei, pe toți!
Răutatea vine gratuit, nu te lăsa ispitit.
Bunătatea se muncește, se merită, se înflorește.
Iartă-i pe toți ce te-au rănit,
Și nu uita, să începi cu tine!

Nu au vrut și dac-au vrut, nu au știut… atât s-a putut.
Iertarea te ghidează spre iubire,
Iubirea îți deschide cerul!
Alungă judecata, las-o în mâinile lui Dumnezeu!
Și…
Fii împăcat, căci cel de azi,
Pe cel de ieri, acum l-a iertat!

Lasă un răspuns

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.