Gând rătăcitor
E cu putință să fii întâi adult și apoi copil?
Pentru că eu așa simt. Simt că am strâns la piept realitatea de la o vârstă prea fragedă pentru a înțelege în totalitate ce să fac cu ea.
Dar totuși nu m-a lăsat, nu mi-a dat pace și nici nu a plecat.
A stat lipită de mintea și emoțiile mele.
A trebuit să ajut, înainte să învăț, să mă las ajutată.
Am fost alături, înainte de a ști, să-mi fiu mie alături.
Am plâns, înainte de a cunoaște ce înseamnă să râzi.
Când am crescut și viața m-a pus în brațele siguranței, adultul s-a potolit, s-a dus la somn.
Și doarme, doarme de câțiva ani buni… în timp ce copilul e treaz și își face de cap. Aleargă în picioarele goale prin iarbă. Zâmbește oamenilor pe stradă. Vede frumusețea lumii peste tot. Iubește natura și ciripitul păsărilor. Plânge la durerea altora, dar râde la a sa.
E naiv, inocent și credul.
Trăiește acum, tot ce nu a trăit la timp.
Uneori, în anumite cazuri, adultul mai deschide un ochi, îi mai dă un șut în fund să meargă înainte, să fie curajos și să îndrăznească.
De cele mai multe ori, apare în miez de noapte. Când totul doarme și nimeni nu îl aude. Mă ține trează și punem împreună în fața minții, harta inimii.
Dezbatem totul până când și cea mai mică emoție negativă, se preschimbă într-una pozitivă.
Când consideră că am înțeles, mă ajută să evoluez, să-mi deschid mintea și sufletul. Să găsesc răspuns și rezolvare acolo unde până ieri nu găseam.
Cei doi trăiesc în tandem, în mine, și nici măcar nu mă deranjează. Îmi place. Mă face fericită. Mă simt în echilibru.
Nu am vârstă. Nu am mediu, nici măcar rădăcină. Sunt liberă, deschisă și pregătită pentru tot ce va să vină.
Mă am pe mine, cu tot ce sunt.
Iar singurul lucru ce îmi aparține, este clipa aceasta, ce va trece, până să ajungă la tine.
Dar rămâne emoția.
Ți-o dăruiesc!
Ia-o, îmbrac-o, folosește-te de ea și păstrează ceea ce este compatibil cu tine.
Să ne dăm voie pur și simplu să fim într-o lume care se dorește a fi mereu în viitor și prea puțin în prezent!
Gând rătăcitor
E cu putință să fii întâi adult și apoi copil?
Pentru că eu așa simt. Simt că am strâns la piept realitatea de la o vârstă prea fragedă pentru a înțelege în totalitate ce să fac cu ea.
Dar totuși nu m-a lăsat, nu mi-a dat pace și nici nu a plecat.
A stat lipită de mintea și emoțiile mele.
A trebuit să ajut, înainte să învăț, să mă las ajutată.
Am fost alături, înainte de a ști, să-mi fiu mie alături.
Am plâns, înainte de a cunoaște ce înseamnă să râzi.
Când am crescut și viața m-a pus în brațele siguranței, adultul s-a potolit, s-a dus la somn.
Și doarme, doarme de câțiva ani buni… în timp ce copilul e treaz și își face de cap. Aleargă în picioarele goale prin iarbă. Zâmbește oamenilor pe stradă. Vede frumusețea lumii peste tot. Iubește natura și ciripitul păsărilor. Plânge la durerea altora, dar râde la a sa.
E naiv, inocent și credul.
Trăiește acum, tot ce nu a trăit la timp.
Uneori, în anumite cazuri, adultul mai deschide un ochi, îi mai dă un șut în fund să meargă înainte, să fie curajos și să îndrăznească.
De cele mai multe ori, apare în miez de noapte. Când totul doarme și nimeni nu îl aude. Mă ține trează și punem împreună în fața minții, harta inimii.
Dezbatem totul până când și cea mai mică emoție negativă, se preschimbă într-una pozitivă.
Când consideră că am înțeles, mă ajută să evoluez, să-mi deschid mintea și sufletul. Să găsesc răspuns și rezolvare acolo unde până ieri nu găseam.
Cei doi trăiesc în tandem, în mine, și nici măcar nu mă deranjează. Îmi place. Mă face fericită. Mă simt în echilibru.
Nu am vârstă. Nu am mediu, nici măcar rădăcină. Sunt liberă, deschisă și pregătită pentru tot ce va să vină.
Mă am pe mine, cu tot ce sunt.
Iar singurul lucru ce îmi aparține, este clipa aceasta, ce va trece, până să ajungă la tine.
Dar rămâne emoția.
Ți-o dăruiesc!
Ia-o, îmbrac-o, folosește-te de ea și păstrează ceea ce este compatibil cu tine.
Să ne dăm voie pur și simplu să fim într-o lume care se dorește a fi mereu în viitor și prea puțin în prezent!