E toamnă…
Pe piele mi s-a imprimat miros de toamnă
Pus-a amurgul mâna pe sufletul meu
Și gura mi-a sărutat de parcă-s a sa doamnă
E toamnă în mine, pân’ la Dumnezeu
Îmi plânge sufletul și ochii mi se-nchină
Pădurea suspină cu frunze-nlăcrimate
Cad pe pământ săpând veșnice morminte
E toamnă în codru, și el n-are nicio vină
Venit-a ceasul peste acul schimbător
E vremea în care văd sufletul strălucitor
Și e păcat căci numai iarnă zace peste el
Dar totuși e toamnă, și toate amintirile dor
Frigul mă ia de mână când nu mai am astâmpăr
Nu știu cum se simte căldura părintească
Dar o știu pe cea dumnezeiască,
de parcă în cer a fost a mea casă
E toamnă în viață, și timpul n-am să-l mai răscumpăr
chiar de-aș fi a lui mireasă
Și viața toată mi-i atât de naturală
Mă scuză, mă acuză și mă-ndeamnă
Schimbarea să o iau de bună,
sălaș în mine ea să-și să facă
E toamnă inimă,
E toamnă și-i a noastră!