rămâi
rămâi de mai trăiește-o eră
chiar dacă-i gol de mine-n tine,
tu iartă-mi inima mizeră
și ale ei bătăi străine!
de rătăcești pe-acest pământ
în căutări nebănuite
a tot ce-i cald și tot ce-i sfânt
implor să-mi faci un legământ:
nu dezbrăca al tău veștmânt
și nu călca peste mormânt
de lacrimi reci, uscate-n vânt
și prea strivite.
fântânile sunt toate otrăvite…
de ți-o fi sete să mă bei
te rog să sorbi, dozat, morfina
iar de ai vise cu femei
să mă invoci dintr-un condei
ca să-ți aduc, pe loc, lumina.
tot flămânzind în golul lumii
ce ne desparte și ne-aruncă
amestecă mârșav atomii,
și nu mă căuta (nu încă!)
mai las’ să treacă înc-un veac,
ori de insiști: o nouă eră,
de mine îți găsește leac,
ori napustește-te-n atac,
himeră!