Anotimpul iubirii

Înflorește-mi inima cu brațele tale

Și ud-o cu roua cerului de mai,

Să crească vie, cu roșii petale;

Să-ți cânte de-a pururi în dulcele grai.

•

Fi-mi primăvară, răsărit și soare,

Razele-ți să-mi topească inima,

Sufletul, mărăcine, fă-mi-l o floare;

Bucura-mi-ai ochii cu lacrima ta.

•

Să-mi fii răsărit într-o lume de-apusuri

Și candelă când zorii vor fi gri,

Fii lumânare și eu voi fi ceară,

Când împreună, prin nopți vom vâsli.

•

Când vântul mi-ar îngheța mâinile,

Cu zâmbetul tău răpune gerul;

Când stau să cad, tu desfă-ți velele,

Să pictăm cu alt albastru cerul.

•

Când lumea toată va fi îngropată

În gânduri cernite și culori pământii,

Vom fi numai noi un far de iubire,

Vom fi fericire. Haide, nu vii?

•

Hai să nu ne mai ducem dorul,

Să ne purtăm de mână, nu de gând.

Eu… pământean, tu învață-mă zborul

Și te-oi zbura când pășești pe pământ.