Declarație

De astăzi, nu-ți mai sunt povară-n gânduri

și cheie nu-mi mai ești pe portativ.

Străine, citește bine printre rânduri,

căci te-am ținut destul captiv

•

În gânduri, în suflet și-n privire,

sperând c-o să-nțelegi într-un târziu

că sinonim mi-ai fost cu „fericire”.

Dar astăzi, după mări de lacrimi, știu

•

(de fapt nu știu, ci simt – of, inimă nebună)

că tu doar te-ai jucat cu dulci cuvinte,

făcându-mi inima ca-n fiecare ceas s-apună,

‘nălțând spre cer aceeași tristă rugăminte.

•

Tu să mă ierți, te rog, că te-am iubit așa puțin,

că te-am ținut cu forța așa de mult în piept,

căci de te-aș fi iubit cu-adevărat, deplin,

n-ar mai fi trebuit să te aștept

•

să te întorci cu fața către mine,

ci fericită aș fi fost… că tu ești fericit,

că împlinirea ți-ai găsit, străine;

de te iubeam, la mine nu m-aș fi gândit.

•

Dar uite, liber ești acum să zbori

spre orice zare vrei din lumea asta de cenușă.

Ușor, ușor, din inimă-mi cobori;

Călăuză-ți sunt, de astăzi, către ușă.