Blog

Jumătăți Suntem jumătăți neclare Ce nu vor să se separe Și nisip și praf de astre, Ceruri negre și albastre. Jumătate de suspin Reunit c-un

Vis Eu nu știu să iubesc decât cu firea-mi toată, Deci dacă te-am iubit prea mult, tu, rogu-te, mă iartă Și tot la fel să-mi

Cosmos Mi-ai săpat prin inimă tranșee; Ai risipit din ea și flăcări și tenebră Atunci când te-ai mutat în Calea mea Lactee, Născând noi constelații

Declarație De astăzi, nu-ți mai sunt povară-n gânduri și cheie nu-mi mai ești pe portativ. Străine, citește bine printre rânduri, căci te-am ținut destul captiv

Umbre La umbra ta mă coc și înfloresc Ca florile de mai, ca fructul cel oprit; De mine, pe mine mă golesc Iar sufletu-mi înmugurit 

Între virgulă și punct Pe cerul înnorat al dorurilor mele  Tu zbori, ‘nălțându-te spre-apus; Te pierzi difuz, apoi dispari în stele, Tu, pasăre și vis

Te-am condamnat la fericire Mi-ai intrat în gânduri și ți-ai găsit în ele casă, Neștiind că pentru tine – de nimeni înțeleasă – Demult am

Joc Ce joc ciudat, de oameni fără vină, De oameni și de inimi, de-o inimă străină… Ce joc naiv și totuși câtă luptă Când puntea

Himeră

Dacă… Eu numai m-aș uita în ochii tăi,  Apoi te-aș întreba de suflet, De dragoste și drumurile ei, De ce rămâne după ultimul zâmbet.  •