dragule azi…

alergând pe străziile pustii

ori prea pline de oameni care ne vor zări,

dar nu ne pasa

suntem așa cum ne dorim,

poate nu cum ne-am dori,

dar timpu-i scurt

și prezentul e prețios.

 

am învățat devreme cum

jocurile în apus de soare,

prietenii vechi, desenle și juliturile

dispar.

dar îmi sunt răni adânci

de care niciodată nu te vindeci

și îmi rămân pe suflet ciactrici

a vechi prieteni, buni amici.

și cum ne e și viața,

când te gândești că vin vremuri

în care o să fugim,

o să ne luăm zborul pe cont propriu

și o să trăim

fiecare pentru noi,

uitând de serile de soi

ori amiezile fără urmă de nori,

căci le luminam noi.

 

poate adevărata căldură e departe de aici

și drumul e plin de culoare,

deși sigur dăm noi de critici,

o să ne avem în cicatrici.

 

și o să ne treacă ani,

o să dăm naștere a suflete,

a versuri, a artă,

a muzică, a fericire,

căci din trecut nu văd tristețe,

și nici în prezent,

așa că, dragule viitor,

sper să rămân plină de speranță

căci totul va fi bine,

îi am pe prietenii mei cu mine,

poate nu acum, în miez de noapte

și poate nici atunci în piele si oase,

dar nu uit ale lor fapte,

căci nu caut medicament,

nu vreau să ma vindec,

e  o boală prea frumoasă,

un frig prea călduros.

 

nu o să visez cu ei de mana,

dar o să le simt atingerea caldă,

căci era singura ce mă-ncalzea

în frigul de afară.

 

și, dragule prezent,

îți mulțumesc pentru ce am.

 

dragule trecut,

îți mulțumesc pentru ce mi-ai luat.

 

și dragule viitor,

îți mulțumesc pentru că nu o să mă vindeci de prea calde cicatrici.