Parazitul
De mult te afli aici
Locuind cu mine,
Fără să înțelegi că eu locuiesc singură.
Te văd, te aud, te ignor.
Toate aceste lucruri, iar tu tot îmi afectezi creierul
Pentru ca exiști fără voia mea, lângă mine.
Amprenta încerci să ți-o lași pe mine,
Să-mi mucegăiești creierul,
Să mă faci să te plac,
Dar tot ce reușești este să mă faci să te urăsc
Mai mult și mai mult, cu fiecare minut.
Nu voi minți deși nu-mi place nici să admit
Schimbarea în creierul meu pe care mi-ai produs-o
Involuntar – această ură
O am pentru tine și o voi avea și după ce scap de tine.
O simt când te văd, când îmi amintesc că tot
Un parazit ești la mine în casă care nu vrea să plece,
Care nu-mi dă pace.
Ți-am demonstrat-o de mii de ori,
Iar tu tot nu ai priceput
Că în armonie noi nu putem trăi,
Ți-am demonstrat-o de mii de ori,
Iar tu tot nu ai priceput-
Ca tine nu voi fi.