Combustie de portocal

Mă întreabă de ce am bricheta închisă-n pumn și-i spun că vreau să-i ard firul ăla alb de păr…

“Să nu te mai dai cu esențe pe capilare, îmi vine amețeala când simt parfum de citrice. Iar din toate, acea șuviță cenușie parcă stârnește seara de noiembrie în care benzina s-a scurs din țeava de eșapament pe tufa de portocal.”

Apăs și aprind o flacără. Ea tresare și pare că se pregătește să strige ceva. Încerc s-o liniștesc și-i spun că totul e pentru binele meu…Pardon, al ei, doar pentru binele ei… 

Îmi agăț degetele de părul lung și încerc să găsesc șuvița aia nesuferită, s-o incinerez și s-o zgârii până-mi va rămâne doar funinginea atârnată de glandele sebacee. Dar pare că-mi scapă de fiecare dată când sunt sigur c-o am în palmă. Ce-ar fi să dau foc la toată coama? Da chiar, ce-ar fi?