Bucată de oră albastră
O bucată de oră albastră mi-a căzut din buzunar,
s-a strâns și s-a pliat într-un origami străin,
lipit cu aracet îndoliat.
Apoi, cerul imortalizat în plasa mea de in s-a hotărât să se topească atomic, a luat cu el și notele unei nocturne franceze, și octava prăfuită de pe rămășițele unei viole…
Am început să mă scutur de toate ambalajele de mentolate, de ideile mototolite în pumni, de bulbii de zambile primite de 8 Martie.
Și mai am de scuturat, de agățat, de împletit lanțuri și perle, semi-zâmbete și urlete, nopți albe și zile impregnate cu mirosul chimic al baloanelor de săpun de la alimentară.
Sunt prea multe foi, o mulțime nenumărabilă de pixuri folosite „pe jumate”, de cărți necitite, de cuvinte nerostite – atâtea ratări inexplicabile.
Mă întrebați din câte petale sunt alcătuită?
Nu v-aș putea răspunde, nu le-am numărat niciodată, nici n-ar fi posibil, de altfel, căci nu există nicio bijecție perfectă de la geana-mi înlăcrimată la călcâiul bătut de un pantof afurisit…