NUCI PRIBEGE

​Cum să faci să uzi șotronul cu lacrimi și să-l conservi în compot de mere confiate? Nu plâng des, iar, când o fac, nu e vorba de vreun motiv serios. Stau în fața blocului și încă văd cum jucau actorii, care eram pe atunci și care-și schimbau rolurile după briza dunăreană. Parcă și aud cum vecina de la parter ne strigă să tăcem și ne alungă de pe straturile ei de flori. Aveam mai târziu să aflu că grădina nu era a ei și că era ilegal să-ți însușești o parte din spațiul public, dar nu țineam cont de treburile astea de adulți. Ne făceam propriile legi, pe care le promulgam și le aprobam la umbra celor trei nuci. Corect, nu trăiam în basme, dar chiar aveam trei nuci în fața blocului și pentru ei mă aflu eu aici. Pot zice că am ajuns la nucleul periferic al orașului meu, omphalosul strâmb al multor julituri de-un tragic violet.

​Mă gândisem întâi să reînvii locul din fața blocului, dar se pare că locatarii au făcut deja destule: l-au modernizat, placat și șlefuit cu puternice accente brutaliste. L-au mâzgălit într-o pâclă voit modernistă, care, pe bună dreptate, e de neasimilat pentru arhitectura noastră. Nu, mi-am pierdut dreptul să refac scara, pe al cărei beton poros tronau desene și coșmaruri repovestite printre copiii de altădată. Au schimbat fațada și-au găsit un material rezistent la creta luată cu 50 de bani de la alimentară. Pardon, acum este 3 lei la supermarket. În locul șopronului sterilizat, m-am decis să-mi păstrez nucii, să-i presez cum făceam odată cu florile. Singura mea alinare este faptul că e ilegal să-i tai. Mi-e groază, însă, să-mi imaginez ce s-ar fi ales de ei dacă făceau parte din altă specie de arbori. Promit că este singura dată când mă complac favoritismului și discriminării rasiale de ordin vegetal.

​Tot ce-mi doresc să schimb este atitudinea oamenilor față de ei, care se ramifică în două crengi mâncate de carii. Pe de-o parte, vecinii uită aparent, printr-o amnezie stranie, complet de neînțeles la nivel anatomic, dar care se dovedește chiar contagioasă, că nucile produse de ei sunt comestibile. În loc să le culeagă și să le scape din ghearele inutilității și-ale putrezirii premature, cumpărăpungi întregi de nuci bio, aduse din Polonia, dar cu etichetă de România. Pe de altă parte, sunt și cei care profită de ei și încep săle bată coroana cu o coadă de mătură. De ce se miră atunci că, pe an ce trece, se produc din ce în ce mai puține fructe?

​În onoarea tuturor vânătăilor și a zgârieturilor pricinuite de scoarța, pe care, cu gânduri donquijotești, încercam să ne cățărăm în papuci cu tălpi roase, vreau să pun un semn, un cuvânt pentrutoți cei care și-au trăit copilăria la umbra unor arbori cusimbolistică întunecată. Ciudat, căci perioada aceea a fost cea mai luminoasă din viața mea, întunecate și amare au fost doar cuvintele îmbibate cu iod, aruncate de vecinii care nu mai știau cum e să te joci… 

Nu plâng, o fac arareori. Ce vedeți acum pe obrajii mei sunt dârele acide ale unei societăți care-a înlocuit trecutul scorojit cu o marmură fațetată, incongruentă cu substanța cutată a spiritului nostru șchiop… Dar, prin geana-mi încărcată cu strigăte trecute sub tăcere, văd totuși o sfâșiere de nori și, între ei, o rază. Oaresoarele nu răsare altfel printre corolele răsfrânte ale crengilor? Cumva nu suntem și noi extensiile convergente ale lor, nucipribege ce uită uneori să se culeagă de pe jos și de pe ramuri?

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.